Podul IPMC, gata în mai

Podul IPMC a fost lăsat ani buni de izbeliște. A intrat în reabilitare, însă lucrările au mers cu încetinitorul. Acum, după nenumărate termene de execuție nerespectate, pasajul este aproape gata.

Viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău a trimis o solicitare către CNADNR în care a cerut să fie precizat termenul de finalizare al lucrărilor la pod.

Între timp, pe pod lucrările avansează.

Odată ce ambele sensuri de mers vor fi redate circulației, ar urma să intre în reabilitare și podul din zona ,,Butelii” . Aceasta este singura porțiune în care șinele de tramvai nu au fost încă scoase.

De asemenea, se are în vedere construirea unui sens giratoriu la ieșire din Constanța, spre Valu lui Traian în apropierea sediului Registrului Auto Român.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea