Podul Agigea, închis din sfert în sfert de oră

Podul de la Agigea se va închide în perioada 23 octombrie – 26 octombrie din sfert în sfert de oră, pe timpul nopții, pentru analiza structurii. Aceasta este soluţia pe care autorităţile au găsit-o astăzi în cadrul unei şedinţe cu uşile închise.

Eugen Bola, împreună cu reprezentanţii CNADNR şi cei ai Poliţiei Judeţului Constanţa au discutat luni despre viitoarele lucrări ce vor fi făcute la Podul Agigea.

După data de 26 octombrie, podul de la Agigea se va închide 3 zile pe săptămână, câte două și patru ore, pentru montarea unor fascicule.

Vă reamintim că bugetul estimat pentru reabilitarea podului este de 12 milioane de euro.

Reporter: Sorin Hulubei ; Imagine: Adrian Corchie