Ploile au făcut ravagii în județul Constanța

A fost rupere de nori, luni dimineața, în județul Constanța. A plouat torențial în aproape tot județul. Din nefericire, s-au înregistrat și numeroase pagube materiale, provocate de furtuna care s-a abătut asupra mai multor localități.

Dacă toată vara nu a curs o picătură de ploaie, iată că în 2 ore a plouat cât ar fi trebuit să plouă în tot anotimpul cald, cu 35 de litri pe metru pătrat. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis avertisment de cod portocaliu de ploi, intensificări ale vântului şi grindină, valabil pentru luni dimineața, de la ora 6.40 la 7.40, şi a afectat localităţile Constanța, Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu, Techirghiol, Agigea, Bărăganu, Cumpăna, Lumina, Poarta Albă, Topraisar, Valu lui Traian.

Furtuna a avariat și liniile electrice din localitățile Mihail Kogălniceanu,  Crucea, Galeșu și Lumina, a smuls stâlpi dn pământ și, ca niciodată, peste 30 de copaci au fost doborâți numai în municipiul Constanța. Au căzut peste mașini, peste anexe gospodărești și peste cablurile electrice de pe stâlpi. În cartierul Km 4-5, un acoperiș a fost smuls și aruncat peste mașinile parcate în apropiere.

Traficul rutier a fost paralizat timp de câteva ore, mai ales în zonele inundabile, cum ar fi în zona Dacia.

Meteorologii spun ca ploile nu au trecut. Vestea buna e ca litoralul a iesit de sub codul portocaliu care a fost preschimbat cu o avertizare de cod galben de ploi. Ploile vor avea caracter temporar în toată ţara şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20-25 de litri pe metru pătrat şi, pe arii restrânse, 40-50 de litri pe metru pătrat. In regiunile sudice şi sud-estice, ploile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat de grindină.

Redactor: Daniel Albu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *