Picturi murale în școală

O pictură murală, întinsă pe aproximativ 36 de metri, i-a ținut ocupați pe elevii Colegiului Național de Arte ”Regina Maria” din Constanța, în vacanța intersemestrială. Aceștia au reușit să picteze un hol întreg în numai câteva zile. Iar asta după ce, la sfârșitul anului trecut, liceenii și-au transformat sala de clasă, în care învață, într-un loc special.

Tineri, frumoși și talentați, zece dintre elevii Colegiului Național de Arte ”Regina Maria” au renunțat la timpul lor liber și l-au dedicat artei.  Împreună cu foști elevi ai liceului și coordonați de profesori, liceenii au adus la viaţă, cu ajutorul modelelor şi al culorilor acrilice, tot holul de la parterul școlii.

Acesta nu este însă primul proiect de acest gen. În noiembrie anul trecut, susținuți de profesori de specialitate, elevii clasei a XI-a B şi-au reamenajat singuri sala în care învață. Mai mult decât atât, aceștia au realizat picturile murale cu materiale cumpărate chiar de ei.

Iar surprizele nu se opresc aici. Elevii au în plan un alt proiect, acela de a decorarea cabinetul de geografie cu picturi inspirate chiar de această disciplină.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet