Pictorul marin Karl Robert Perko şi-a expus lucrările în faţa publicului constănţean (VIDEO)

În salonul expoziţional din cadrul Muzeului Marinei Române, a avut loc vernisajul expoziţiei de picture „Spre zări albastre“, realizată de profesorul Karl Robert Perko.

Moderatorul expoziţiei a fost criticul de artă Valentin Ciucă, venit special din Arad pentru această expoxiţie.

Karl Robert Perko, licenţiat în pictură şi grafică, şi-a dedicat întreaga activitate plastic lucrărilor cu tematică marină, o alegere influenţată puternic de traseul său în viaţă.

Participanţii la eveniment spun pictorul este un adevărat maestru. Fie că a fost vorba despre lucrări în aquarelă sau în ulei, publicul a putut admira vase, nave şi bărci din anul 1300 până în prezent.

Povestea pictorului Perko poate fi regăsită în istorisirile mai multor artişti români şi nu numai. În speranţa unui trai mai bun, părinţii artistului au fugit în Germania. Cinci ani mai târziu, după revoluţia decembristă din 1989, artistul îşi urmează părinţii peste hotare. Aici a publicat nouă cărţi de specialitate şi a devenit membru al artiştilor plastici din Europa.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Ionescu