Petrecere pe stadion la Mangalia (VIDEO)

Nicio petrecere fără mititei. Acesta este și prinicipiul urmat de turiștii din Mangalia, care au petrecut seara trecută în stil pur românesc. Oamenii s-au adunat în număr mare pe stadionul din localitate, unde au avut parte de spectacole incendiare, asortate cu grătare și bere.

Spectacolul organizat de primăria Mangalia a adunat un număr impresionant de turiști. Oamenii au venit cu mic, cu mare pe stadion, unde, pe lângă muzică, au savurat și tradiționalii mititei.

Și pentru ca spectacolul să fie… complet, un mentalist i-a provocat pe cei din public cu scamatorii inedite.

Astfel că nimeni nu și-a putut dezlipi ochii de la scenă. Oamenii au stat până la finalul evenimentului, pentru a vedea în acțiune artiști precum Andra, Andreea Balan, Proconsul sau Connect-R.

Evenimentele din sudul litoralului nu se incheie aici. Turistii care si-au programat vacanta pentru sfarsitul acestei luni, vor avea parte de un festival de muzică organizat de primăria municipiului Mangalia.

Reporter: Corina Hrom ; Imagine: Dragos Ivan