Petrecere de Halloween pentru copiii de la centrele de plasament

Inițiativa organizării acestei petreceri a aparținut copiilor, iar cei de la Asociația United Hands România, sprijiniți de câțiva parteneri și sponsori, nu au stat pe gânduri, organizând o intalnire de Halloween, la care au participat 350 de copii, de la 11 centre de plasament din Constanța, Năvodari, Agigea și Techirghiol.

Cei mici au venit pregătiți, costumându-se în personaje care mai de care mai înfricoșătoare, dar și în prințese, prinți și zâne bune.

Petrecerea s-a întins pe mai mult de patru ore, timp în care micuții s-au distrat pe cinste, participând la diverse jocuri, pentru ca la final să primească multe cadouri.

Reporter: Paul Alexe ; Imagine: Victor Nita