Peste 3 milioane două sute de mii de elevi şi preşcolari vor intra de mâine în vacanţa de vară

Dintre cei 3.200.000, peste 652.000 sunt preşcolari, 814.000 sunt elevi din învăţământul gimnazial, aproximativ 865.000 sunt în învăţământul gimnazial, iar 922.000 în învăţământul liceal. Toți acești elevi au acum un motiv de bucurie. De vineri intră în vacanță. Potrivit calendarului aporobat de ministerul Educației, școala va reîncepe în septembrie.    În schimb, cei aproximativ 190.000 de elevi din clasa a VIII-a au intrat deja în vacanţă, cu o săptămână mai devreme decât ceilalţi, în vederea susţinerii evaluării naţionale care va începe pe 25 iunie.
Astfel, absolvenţii de gimnaziu se vor putea înscrie pentru evaluarea naţională în perioada 18-20 iunie şi vor susţine în 25 iunie proba scrisă la Limba şi literatura română, iar în 27 iunie pe cea la matematică.  Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor da pe 26 iunie proba scrisă la limba şi literatura maternă.
Afişarea rezultatelor se va face în 29 iunie până la ora 14, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi în intervalul 14-18.
Contestaţiile vor fi rezolvate între 30 iunie şi 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 2 iulie. Prima repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012 – 2013 va avea loc pe 14 iulie.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu