Peste 120 de elevi au susținut astăzi, la Constanța, prima probă de baraj a Olimpiadei

În urma rezultatelor finale, de după contestații, peste 120 de elevi s-au calificat la proba de baraj a Olimpiadei Naționale de Matematică.

Ceilalți olimpici veniți din țară au participat la concursul interjudețean de matematică Mihăileanu, găzduit de Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța. Olimpicii care au concurat la baraj vor afla primele rezultate la finalul zilei. Mâine, la Pavilionul Expozițional va avea loc festivitatea de premiere a primilor clasați la Olimpiada Națională de Matematică, ediția a 63-a desfăşurată la Grupul Şcolar Lazăr Edeleanu din Năvodari. Elevii cu cele mai bune rezultate la concursul interjudețean Mihăileanu vor fi răsplătiți cu premii.

Redactor: Nicoleta Bujor ; Imagine: Iulian Virlan