Peste 1000 de job-uri pentru constănțeni

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanța a organizat, astăzi„Bursa locurilor de muncă”. Constănțenii au avut la dispoziție un număr de peste 1000 de locuri în diferite domenii de activitate. La eveniment au fost prezenți aproximativ 50 de agenţi economici, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea și ai Centrului Militar Școlar Constanța.

Scopul principal al evenimentului a fost facilitarea recrutării forţei de muncă de către organizaţii şi firme din judeţul Constanţa. Față de edițiile anterioare, anul acesta, ofertele pentru absolvenții de studii superioare au fost numeroase.
Angajatorii au căutat potenţiali beneficiari pentru cele peste 1000 de locuri de muncă disponibile.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea pune la dispoziția doritorilor un număr de aproximativ 300 locuri la Școala de Subofițeri din Boldești.
O noutate a acestei burse a fost prezența reprezentanților Ministerului Apărării Naționale.
Studenţii prezenţi la acest eveniment au avut un dialog constructiv cu reprezentanţii firmelor participante la bursă. Unii dintre ei au reuşit să-şi găsească locul de muncă dorit, iar alţii au fost invitaţi să-şi trimită CV-ul angajatorilor.
Evenimentul a fost organizat în campusul Universităţii „Ovidius” din Constanța de către Agenția Județeană pentru Ocuoarea Forței de Muncă. Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți s-a desfăşurat la nivel național.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet