Peste 1.800 de locuri la buget şi taxă sunt scoase la concurs la Academia de Studii Economice din Bucureşti

În sesiunea din iulie, pentru cele 5.000 de locuri scoase la concurs s-au înscris aproximativ 3.000 de candidaţi care au susţinut examen scris.

Noua serie de candidaţi care se va înscrie în toamnă pentru unul dintre locurile rămase neocupate nu va mai da examen, chiar şi pentru a intra la buget, conducerea insti­tuţiei hotărând ca selecţia acestora să se facă numai pe baza mediei de la bacalau­reat.

Rectorul ASE Pavel Năstase spune ca după un examen de bacalaureat, destul de greu, foarte mulţi tineri au preferat să se înscrie la programe similare unde s-a intrat doar pe baza mediei de la bacalaureat, li s-a părut firesc să abordeze aceeaşi strategie. Filtrul calităţii fusese aplicat în prima sesiune şi în proporţie de 80% au fost ocupate locurile de la buget. Tot rectorul institutie a menţionat şi faptul că bacalaureatul este la rândul său un filtru bun în condiţiile în care populaţia şcolară a scăzut.

În urmă cu zece ani erau cinci candidaţi pe un loc iar conducerea ASE trebuie să găseasca o soluţie pentru a redresa situaţia. O decizie va fi luata în septembrie, după a doua sesiune de admitere, dar rectoratul institutiei nu elimina varianta renunţării la examen.

De asemenea, conducerea ASE va imprumuta viziunea celor din afara unde nu există examene de admitere la facultate, ci admitere pe baza unui interviu şi a unui dosar. În condiţiile în care examenele din anii de studiu ar fi riguroase, este clar că cei care nu sunt pregătiţi nu vor termina facultatea..

Totodata, rectorul Academiei de Studii Economice declara ca la această criză de candidaţi a contribuit şi situaţia economică dificilă, care a afectat în special sectorul financiar şi, implicit, şi locurile de muncă disponibile.