Pesta porcină africană revine în Galați

După o perioadă de câteva luni de acalmie, pesta porcină africană revine în forță în două județe de pe malul Dunării. Galațiul și Brăila  sunt vizate,  din nou,  de temutul virus care a decimat efectivele de porcine din țară.

Laboratorul de referință a confirmat marți după-amiaza existența a trei focare de pestă porcină africană în județul Galați. Acestea au fost identificate în exploataţii de la marginea localităţilor Independenţa, Şerbeştii Vechi (Şendreni) şi Frumuşiţa.

În dimineața zilei de miercuri, sătenii din gospodăriile unde a fost depistat virusul au privit neputincioși cum le-au fost ucise animalele din curte.

Autorităţile au sacrificat zeci de porcine şi au interzis comerţul cu animale vii şi tăiate în zonă.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de la Galaţi s-a întrunit marţi seară pentru a aproba Planurile de măsuri care se impun în cazul pestei porcine africane.

”S-a decis, astfel, uciderea suinelor din aceste exploataţii (Independenţa – 47, din care 14 tineret; Şerbeştii Vechi – 3; Frumuşiţa – 7) şi plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială, ceea ce presupune: interzicerea mişcării porcinelor în interiorul sau exteriorul exploataţiilor, interzicerea pătrunderii persoanelor străine în exploataţii, interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte sau materiale, astfel încât să se minimizeze riscul propagării pestei porcine africane”, a precizat Prefectura Galaţi.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social şi economic major. Pentru limitarea răspândirii bolii, se interzice organizarea de târguri de păsări şi animale; toţi porcii din aceste localităţi vor fi ţinuţi închişi în curţi, fără acces la păşunat sau bălţi, pentru a împiedica contactul acestora cu mistreții; cazurile de îmbolnăvire sau moarte vor fi anunţate imediat medicului veterinar, care trebuie informat urgent de către cetățeni și în situația descoperirii cadavrelor de porci în locuri publice.

Redactor: Mihaela Țânțaru