Pericol de poluare în Marea Neagră

Responsabil pentru dezastrul ecologic este cargoul moldovenesc „Nikolai Bauman” care s-a scufundat pe 6 martie, deversând o cantitate mare de produse petroliere. Deși naufragiul s-a produs în zona Ucrainei, pata de petrol avansează cu repeziciune spre coasta României.

Pata de petrol ce se întinde pe aproape 6 kilometri pătraţi avansează pe litoralul regiunii ucrainene Odessa, spre România. Cu toate că autoritățile ucrainiene au făcut eforturi pentru a elimina produsele petroliere din apă, rezultatele nu au fost cele așteptate.

Ambarcaţiunea, încărcată cu 2.700 de tone de ipsos, efectua o cursă între Turcia şi oraşul ucrainean Herson. Nava a început să ia apă printr-o spărtură la prova, ceea ce a provocat inundarea aproape imediată a compartimentelor din faţă ale cargoului. Cei unsprezece membri ai echipajului au fost salvaţi, însă ambarcaţiunea s-a scufundat la o adîncime de 18 metri. Toată încărcătura şi o parte din combustibil au ajuns în apă. Ecologiştii au avertizat că şi ipsosul poate fi deosebit de dăunător pentru biodiversitatea zonei.

Redactor: Raluca Damian