Pensii mărite pentru parlamentari

Românii sunt contrariați de votul parlamentarilor care au decis să îşi acorde pensii speciale. Aleșii vor avea un spor cuprins între 1500 şi 4600 de lei în funcţie de mandatele avute în Parlament. Mulți consideră această măsură ruşinoasă, in condițiile in care milionae de români trăiesc in pragul sărăciei.

Floarea are 73 de ani şi după o viaţă de muncă are o pensie de 850 de lei. O mare parte din bani se duce pe medicamente, iar rezervele pentru mâncare sunt adesea insuficiente.

Unul dintre cei care a votat mărirea pensiilor pentru parlamentari este și senatorul UNPR Marian Vasiliev. Acesta susţine că măsura este justificată pentru că și magistraţii se bucură de pensii foarte mari. Atunci când vine vorba despre egalitatea cu oamenii de rând, argumentele se cam… risipesc.

Parlamentarii PNL au dorit vot nominal pentru această lege, dar propunerea a fost respinsă în cele din urmă. Liderii organizaţiei judeţene din Constanţa consideră că priorităţile legislativului ar fi trebuit să fie altele, în niciun caz mărirea pensiilor pentru parlamentari.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea