Pelerinaj de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Dervent

Pelerinii vin la Mănăstirea Dervent cu credinţa că apa izvorului, despre care se spune că a apărut după ce Sfântul Apostol Andrei a lovit cu toiagul într-o piatră, vindecă bolile. Aceștia nu au ținut cont de frigul de peste noapte și nici de oboseala așteptării, venind să-și caute vindecarea la crucea de piatra din mânăstire și la Izvorul Sfântului Apostol Andrei.

În credința ortodoxă se spune că apa sfințită în această zi, numită Aghiasma Mică,  are proprietăți de vindecare a bolilor și, păstrată peste ani, nu își strică gustul.

Credincioșii  au fost binecuvântați de preoții care slujesc la mânăstire și  s-au rugat  pentru vindecarea bolilor și alungarea relelor. În biserică și în  afara ei se află două cruci sfinte din piatra despre care se spune că au apărut din pământ. Una este destinată pentru închinăciune și vindecare și cealaltă, servește pentru tămăduirea animalelor bolnave.

Vineri dimineaţă, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a oficiat slujba Acatistului şi a Ceasurilor, continuând cu Sfânta Liturghie Arhierească, iar, în jurul prânzului, clerul, împreună cu participanţii la sărbătoarea de la Dervent, au pornit într-o procesiune spre Izvorul Tămăduitor al Sfântului Apostol Andrei, unde a fost oficiată slujba de sfinţire a aghiasmei mici. La ceremonia religioasă au fost prezenți în jur de 10 000 de enoriași.

Zeci de jandarmi au supravegheat zona, pentru a preveni eventualele incidente.

Redactor: Raluca Damian