Pe urmele hoților din jaful de la Constanța

Conform anchetatorilor, cei doi mascaţi au pătruns în sediul băncii și au mers glonț către casierie. Au fost atât de silentioși și convingători, încat ceilalți trei oameni aflați în interior, o functionară, directorul și un client nu au bagat de seamă ce se petrece decât la finalul atacului. Casierita a afirmat în prima fază că unul dintre infractori avea un pistol, însă ulterior le-a spus polițiștilor că nu a vazut arma, ci doar a fost amenințată că va fi impușcată dacă nu predă banii. Politiștilor li se pare ciudat că niciuna dintre cele patru persoane aflate înăuntru nu a iesit după infractori ca să vadă măcar în ce parte au fugit. Afară, deși incă era lumină, nimeni nu a observat nimic suspect. Astfel ca nimeni nu stie incotro au fugit atacatorii cu cei 20.000 de lei. Polițiștii spun că seiful în care se aflau banii este împărțit în trei compartimente. Casiera a dat infractorilor conținutul din cel mai sarac sertar, unde se aflau banii de rulaj din ziua respectivă. În celelalte două compartimente se aflau depozitate sume mult mai mari, în lei și valută, astfel că prejudiciul putea fi uriaș. Și firma de pază cu care banca are contract riscă să fie aspru sanctionată, pt ca agentii au ajuns abia la șapte minute de la acționarea butonului de panică. Pentru ca este o unitate mica, banca nu era obligata sa asigure paza umana permanenta, ci doar pe perioada schimburilor de tura, cand se preda si se preia gestiunea. Autorităţile au impanzit orasul de filtre.

ReporterȘ Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc