Pe litoral, nu doar hotelierii se pregătesc să îşi întâmpine turiştii

O concurenţă demnă de luat în seamă o reprezintă sanatoriile balneare. Tarifele nu le depăşesc pe cele ale hotelurilor de trei sau patru stele, iar pe lângă cazare şi masă, turiştii pot beneficia aici de tratamente unice în ţară.

La Techirghiol, sanatoriul balnear şi-a lansat oferta din timp, iar clienţii nu au întârziat să apară. Astfel că, pentru 265 de lei pe sejur, clientul beneficiază de cazare, masă dar şi acces la bazinul cu apă adusă direct din lacul Techirghiol, la saună sau la masaj. Iar asta nu este totul.

Oamenii sunt încântaţi de idée. Unii dintre ei şi-au mai petrecut sărbătorile pascale aici şi spun că nu au simţit lipsa celor de acasă şi, cu atât mai puţin, a produselor tradiţionale de Paşte.

Cei care doresc să facă şi băi de nămol, pe lângă procedurile deja incluse în preţ vor trebui să mai plătească 25 de lei. Cei de la Sanatoriul din Techirghiol spun că mai bine de jumătate din locurile pe care le au disponibile pentru cei care nu sunt internaţi, dar vor să vină aici în perioada sărbătorilor pascale, au fost deja ocupate.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan