Pe 28 februarie se sărbătoreşte “Ziua Protecţiei Civile”

A fost zi de sărbătoare pentru militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. În fiecare an, pe 28 februarie, în România se sărbătoreşte “Ziua Protecţiei Civile”. Şi la Constanţa, evenimentul a fost celebrat cu fast.

Nu au lipsit cuvintele de laudă aduse militarilor care şi-au pus viaţa lor în pericol pentru a-i apăra pe ceilalţi.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a lipsit de la eveniment, însă a transmis un mesaj militarilor constănţeni.

Pentru meritele lor deosebite şi pentru ambiţia şi devotamentul de care au dat dovadă în acest an, câţiva militari au primit onoruri.

Şi pentru că la orice eveniment este nevoie de o pată de culoare, elevii Şcolii nr. 19 din cartierul constănţean Medeea au vizitat unitatea. Zilele acestea, şcolarii au participat şi la un concurs. Copiii au ilustrat prin desene cum îşi imaginează viaţa de pompier.

La sfârşitul evenimentului, copii s-au urcat în maşina de pompieri şi au pus o sumedie de întrebări.

Pe 28 februarie 2013 se împlinesc 80 de ani de la prima atestare documentară a Secţiei de Protecţie Civilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: George Dima