PDL-iștii și-au ales conducătorii

Democrat liberalii au participat la Convenţia Naţională Extraordinară şi Consiliul Naţional de Coordonare pentru a-și alege noua conducere, asta după ce Emil Boc şi echipa lui au demisionat în bloc în urma rezultatelor de la alegerile locale. Vasile Blaga a fost singurul candidat la șefia partidului și Gheorghe Flutur, singurul pentru funcţia de secretar general.

Nu vom lucra la grămadă, fiecare trebuie să răspundă. Este mesajul pe care Vasile Blaga l-a transmis democrat-liberalilor care îşi doresc funcţii în conducerea partidului. El a mai spus că este necesar ca PDL să se reorganize şi să-şi onoreze aşa cum se cuvine rolul de partid de opoziţie.

Convenţia PDL a început, însă, cu un incident. Deputatul Victor Boiangiu s-a rănit la cap, după ce s-a împiedicat şi a căzut. Boiangiu a început să sângereze, dar a precizat presei că se simte bine. Deputatul a fost ajutat să iasă din sală de către colegii săi Raluca Turcan şi Cezar Preda. La faţa locului a venit şi un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri. Numeroşi democrat-liberali, între care Emil Boc, Vasile Blaga şi alţi lideri ai partidului au mers să discute cu Boiangiu, pentru a vedea cum se simte.

Vasile Blaga  fost ales, în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare şi a Consiliului Naţional de Coordonare de la Palatul Parlamentului, președinte al Partidului Democrat Liberal. Vasile Blaga a fost ales preşedintele PDL, cu 1197 de voturi “pentru” şi 28 “împotrivă”. El a fost singurul candidat la această funcţie. Alături de acesta au mai fost aleși și prim-vicepreşedinţii PDL: Cezar Preda, Cristian Preda, Mihai Stănişoară şi Dorin Florea, iar Gheorghe Flutur a fost ales secretar general al PDL.  Alţi 97 de membri PDL candidează la cele 47 de funcții din conducerea partidului. Pentru cele 15 funcţii de vicepreşedinte concurenţa este şi mai strânsă – 32 de candidaturi. Printre doritori apar nume ca Anca Boagiu, Cristian Boureanu, Andreea Vass, Gabriel Berca, Theodor Paleologu, Sever Voinescu, Raluca Turcan, Alin Tişe, Traian Igaş, Mircea Hava şi Constantin Ostaficiuc. Marii absenţi ai cursei electorale – Emil Boc, Roberta Anastase, Elena Udrea, Ioan Oltean, Monica Macovei, Adriean Videanu şi Radu Berceanu nu vor candida pentru nicio funcţie în noua conducere a PDL. La dezbateri a participat și o delegație de la organizația PDL Constanța, formată din 20 de membri, atât membri de drept, cât şi membri aleşi. Astfel, în această delegaţie se regăsesc, alături de preşedintele Gigi Chiru, deputaţii Maria Stavrositu, Constantin Chirilă şi Zanfir Iorguş, preşedinţii organizaţiilor interne ale partidului, cei şase primari democrat liberali din judeţ Vasile Delicoti, Nicolae Anghel, Niculae Horneţ, Eugen Iliescu, Anton Burcea, Tudorel Gurgu, dar şi liderii de grup ai consilierilor locali şi judeţeni, adică Florin Gheorghe şi Florian Constantin. Gigi Chiru va candida la o funcție de secretar executiv al partidului. În cadrul Convenției Extraordinare  a participat și fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu ca invitat special, fiind unul dintre cei cu care PDL va colabora la noul proiect politic. Membrii prezenți au votat pe buletine.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Raluca Damian