Pavilionul Expoziţional din Mamaia va găzdui o nouă ediție a Târgului Ofertelor Educaţionale

Grupul școlar Lazar Edeleanu va participa la acest eveniment cu o bogată ofertă de locuri destinate absolvenților de scoală generală, atât din orașul Năvodari cât și din zonele limitrofe. Unitatea de învățământ dispune de o varietate de clase cu profil teoretic dar și de o școală de maiștri și o scoală profesională, unde elevii sunt pregătiți în domeniile construcții și lucrări publice, electric, mecanic și, mai ales,in domeniul chimie industrială. Pentru cei interesați locurile sunt suficiente, unitatea de învăţământ punând la dispoziție un număr de 9 clase de liceu, 1 clasă în cadrul școlii profesionale și una la școala de maiștri.

Pe lângă oferta diversificată, liceul Lazăr Edeleanu beneficiază de dotări care le egalează și chiar le depășesc  pe cele din liceele constănțene, dar și de cadre didactice tinere, cu o experiență vastă. Mai mult, elevii sunt ajutați în alegerea carierei.

Târgului Ofertelor Educaţionale va avea loc în perioada 6-9 mai, la Pavilionul Expoziţional Constanţa. La eveniment vor fi prezente toate unităţile de învăţământ liceal şi profesional din judeţul Constanţa. Deschiderea oficială va avea loc duminică, 6 mai, ora 11.

Redactor: Raluca Damian