Patronatele din Turism prevăd un viitor sumbru pentru mulți hotelieri

Peste jumătate din hoteluri ar putea fi închise la vară, după ce proprietarii nu pot plăti retroactiv impozitul pe clădiri. În urmă cu 5 ani a fost emisă o Hotărâre de Guvern care reglementa începerea sezonului estival la 1 mai și terminarea acestuia pe 30 septembrie. Hotelierii care aveau unitățile de cazare deschise în această perioadă beneficiau de reducerea la jumătate a impozitului pe clădiri. Deși unele hoteluri au fost deschise pe tot parcursul anului, lipsa turiștilor a fost cel mai probabil socotită de autorități drept o perioadă de inactivitate. Nicolae Bucovală, președintele Patronatului Mamaia a cerut o corelare a hotărârii de Guvern care definește perioada funcționării sezonului estival cu Codul Fiscal, astfel încât sezonul estival 1 mai – 30 septembrie să fie prevăzut și în codul Fiscal.

În sudul litoralului situația este de-a dreptul catastrofală. Peste 90% din hoteluri nu beneficiază de încălzire. Totuși, vânzarea pachetelor și a ofertelor de cazare pentru anul 2015 merge mai bine față de anul trecut.

Aproximativ 360 de hoteluri funcționează în stațiunile de pe litoralul românesc, potrivit datelor oficiale.

Redactor: Sorin Hulubei