În paşi de dans spre suflete minunate

Inițiativă notabilă a tinerilor din cadrul clubului de voluntariat Leo gaudium Constanța! Aceștia au organizat un spectacol caritabil, dedicat Zilei de 1 iunie, Ziua internațională a copilului, la finele căruia au adunat peste 13.000 de lei, bani ce vor fi donați pentru achiziționarea de aparatură necesară secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța.

Clubul Leo Gaudium Constanţa a marcat în avans data de 1 Iunie – Ziua Internaţională a Copilului. Tinerii voluntari constănțeni au gândit și pus pe scena Casei de Cultură un spectacol de excepţie, realizat de copii pentru copii. Intitulat „În paşi de dans spre suflete minunate”, spectacolul a cuprins evoluția mai multor ansambluri de dansuri populare românești, grecești, armânești și turcești, dar și recitaluri ale unor cunoscuți interpreți de muzică populară, invitații speciali ai serii fiind Ionuț Galani și Mircea Cazan.

Inițiativa tinerilor voluntari constănțeni s-a dovedit a fi un real succes, fiind vândute 734 de bilete, ceea ce a generat încasări de peste 13.000 de lei. Întreaga sumă va ajuta la achiziţionarea de dispozitive medicale, produse şi alimente pentru copiii cu boală celiacă şi diabet zaharat de tip 1, care vor fi donate secţiei de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Trebuie remarcat că organizatorii, artiștii și prezentatorul spectacolului au participat voluntar, fără a fi retribuiți, singura cheltuială fiind cea cu închirierea sălii, dar și aici gazdele de la Casa de Cultură au fost de acord să perceapă o taxă mult redusă.

Redactor: Paul Alexe