Partidul Social Democrat a rămas fără consilieri locali în comuna Peștera

PSD PesteraToți cei 11 consilieri locali aleși din partea PSD, în vara lui 2012, la Peștera, și-au prezentat azi demisia din formațiunea social-democrată. Ei și-au motivat gestul prin faptul că organizația județeană și organizația centrală a Partidului Social Democrat și reprezentanții acestora în structurile autorităților județene și centrale nu au ajutat cu nimic comuna Peștera. Nici măcar după inundațiile care au afectat în mai multe rânduri localitatea. Practic, prin demisiile de azi, organizația PSD Peștera nu mai există. Și consilierul local din partea PNL și-a demisia din partidul pe care îl reprezintă. Numai consilierul PP-DD a ales să rămână în formațiunea sa politică. Cei 12 demisionari vor rămâne în Consiliul Local în calitate de independenți.