Părinții, sponsorii învățământului gratuit

Ședința de la început de an școlar reprezintă, de cele mai multe ori, un prilej pentru a-i constrânge pe părinți să achite fondul școlii și fondul clasei. Nu vorbim de sume simbolice, ci de câteva sute de lei. Banii sunt colectați de cele mai mule ori in prezența dirigintelui sau învățătorului de la clasă, iar cei care refuză să plătească sunt puși la zid de părinții cu dare de mână și arătați cu degetul. Realitatea cruntă din învățământul românesc, într-un reportaj semnat Camer Niță și Narcis Verdeș.

Normalitatea a ajuns să fie asupru criticată de părinții dornici să colecteze fondul școlii sau fondul clasei, adeseori din dorința de a-i intra sub piele învățătoarei. Sub pretextul că sala de clasă necesită îmbunătățiri, unii părinți ajung să ia inițiative îndrăznețe cum ar fi schimbarea mobilierului, tablei sau a parchetului. Gestul nu ar fi unul deplasat, dacă acești părinți nu i-ar obliga, practic, și pe restul să contribuie financiar. Vorbim de câteva sute de lei, bani de care nu dispune orice familie. Cei care “îndrăznesc” să-și recunoască limitele financiare și să refuze să contribuie financiar sunt marginalizați și criticați aspru, de multe ori de față cu cadrul didactic, care asistă la întreaga scenă. Un astfel de caz s-a petrecut la ședința cu părinții copiilor unei clase a treia, din Școala Dimitire Cantemir din Constanța, unde o mămică a fost apostrofată de alți părinți, după ce a îndrăznit să spună că  învățământul este gratuit și că nu este dispusă să contribuie cu 150 de lei la fondul clasei, mai ales că are trei copii în școală și nu-și permite să achite pentru fiecare această suma de bani.

Din păcate, nu este singura clasă și nici singura școală unde se colectează bani pentru fondul școlii și fondul clasei. Dacă pentru unii părinți acest obicei a devenit o normalitate, alții sunt revoltați că sunt nevoiți să scoată din buzunar câteva sute de lei, la fiecare inceput de an.

Proaspăt numit în funcție, directorul unității de învățământ spune că nu are habar de aceste practici. Ce-I drept așa cum reiese și din înregistrare nu este primul an când se strâng sume de bani pentru renovările sălilor de clasă .

Conform legii, unitațile de invatământ și personalul didactic sau auxiliar care colectează in mod abuziv bani, sub orice motiv, pot fi sanctionați penal. Inspectorul școlar general Gabriela Bucovală îi îndeamnă pe părinți să facă sesizări, dacă li se solicită să contribuie la fondul școlii sau fondul clasei.

Nu este de datoria părinților să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra cretă, spre exemplu. Pe cealalătă parte, este un drum lung pentru a beneficia de gratuitate, când vine vorba de achiziționarea lucrurilor elementare, necesare unei bune desfășurări a actului didactic.

Ceea ce trebuie să rețină părinții este că Învățământul este gratuit așadar manualele sunt gratuite, auxiliarele nu sunt obligatorii, iar colectarea fondului școlii este ilegală. Cu toate acestea, realitatea ne arată că micul șantaj emoțional făcut “spre binele copiilor” funcționează de cele mai multe ori, într-un sistem de învățământ preocupat prea puțin de acest bine al copiilor…

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Narcis Verdes