Parcul eolian de la Mihai Viteazu … o problemă majoră (VIDEO)

Dacă anul trecut proiectul parcului eolian reprezenta un motiv de bucurie pentru locuitorii din comuna Mihai Viteazu şi, implicit, pentru primarul Gheorghe Grameni, în doar câteva luni, situaţia s-a schimbat dramatic! Promisiunile firmei care a construit eolienele, printre care energie electrică gratuită, nu s-au mai concretizat!

De asemenea, pe lângă taxe şi impozite, firma care a construit parcul eolian, a promis că va asigura şi iluminatul public în comună, iar toate instituţiile publice din Mihai Viteazu vor dispune de energie gratuită. Aceste promisiuni se pare că acum s-au piedut pe drum.

Ceea ce nu înţelege primarul Gheorghe Grameni, este de ce comuna Mihai Viteazu nu mai beneficiază de aceste impozite, dacă locuitorii sunt nevoiţi să plătească energia verde.

În aceste condiţii, primarul spune că nu ştie care va fi viitorul acestui proiect şi speră la o elucidare cât mai rapidă a situaţiei.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: George Dima