Parcare de maximum 4 ore la spital

În parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Constanța se poate parca pentru maximum patru ore. Decizia a fost luată de primarul interimar Decebal Făgădău, iar în cazul în care șoferii depășesc această perioadă li se blochează roțile urmând să suporte amenzi de până la 200 de lei.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=BEiDO2mFoi8[/youtube]

Inaugurarea parcării supraetajate de la spitalul județean a însemnat în urmă cu patru ani o gură de oxigen pentru zona respectivă, supraaglomerată. În acest moment, situația locurilor de parcare insuficiente a degenerat din nou.  În 2012,  conducerea orașului promitea riveranilor că își pot parca fără probleme mașinile, însă autoritățile locale au schimbat din mers această regulă. De acum acolo, durata maximă de staționare a autoturismelor în parcare este de maximum patru ore. În cazul în care timpul alocat este depășit, poliția locală blochează roțile autoturismului, iar șoferii care nu se supun acestei reguli vor fi amendați. Părerile oamenilor sunt însă împărțite când vine vorba despre această decizie.

Alții au venit însă și cu alte idei pentru municipalitate.

Parcarea a fost construită din fonduri structurale europene, iar până în primăvara anului 2017, nu se poate percepe nici un fel de taxă. Autoritățile locale se mai lovesc și de o altă problemă. Blocarea roților ar putea fi interzisă, Tribunalul Constanța dând deja o sentință favorabilă în acest caz. Primăria  a contestat  decizia instanței, iar Curtea de Apel urmează să decidă dacă va interzice definitiv blocarea roților aututorismelor.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *