Panică la magazinul Auchan din incinta centrului comercial Maritimo

Un incendiu a izbucnit, aseară, în jurul orei 8, de la un tablou electric și în scurt timp, spațiul a fost invadat de un fum gros. La fața locului s-au deplasat și pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea. Magazinul a fost temporar închis.

Șoc și groază în complexul comercial Maritimo din Constanța. Clienții aflați, marți seară,  în magazinul Auchan, au intrat în panică în momentul în care interiorul acestuia s-a umplut de fum. Nu orice fum, ci unul închis la culoare și toxic. Toată lumea a fost evacuată, iar personalul magazinului a alertat pompierii, luându-se totodată primele măsuri specifice împotriva incendiilor, după care au fost trase obloanele.

S-a stabilit că fumul provine de la u tablou electric care a luat foc, iar până la venirea echipajului ISU, acesta a fost stins cu extinctoare de către angajații complexului comercial. Pompierii au verificat ulterior dacă mai există vreun pericol și s-au asigurat că nu mai există nici o persoană în incinta magaziunlui, care a fost închis temporar. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, nicio persoană nu a fost rănită.

Redactor: Daniel Albu