Panică într-un bloc din cartierul constănțean Tomis Nord (VIDEO)

O femeie bolnavă de schizofrenie s-a încuiat în casă, în timp ce surorile disperate încercau să o convingă să le lase să intre. Solicitați să intervină, pompierii au fost nevoiți să spargă ușa de metal. Rudele spun că nu este pentru prima oară cînd se confruntă cu această problermă.

Speriate că ceva i s-ar fi putut intâmpla femeii care suferă de  schizofrenie de zeci de ani, surorile au sunat la 112. Pompierii au intervenit pentru a sparge ușa imobilului situat la etajul trei al unui bloc din cartierul constantean Tomis Nord.

În spatele ușii, femeia a fost găsită teafără, fără să conștientizeze însă ce s-a întîmplat.

Rudele spun că femeia se luptă cu boala grea încă de pe vremea adolescenței, iar acum a rămas singură. După moartea soțului, la Constanța nu mai are pe nimen. Deși surorile care locuiesc în Brașov s-au oferit să o țină la ele, femeia a refuzat categoric.

De fiecare dată cînd se simte rău, surorile sunt nevoite să facă kilometri pentru a-I fi alături. Acestea spun că întreaga situație s-ar putea rezolva dacă femeia ar accepta să se mute la Brașov.

Surorile spun că dacă situația va continua, vor fi nevoite să ia decizia de a o interna într-o instituție specializată, unde să poată fi supravegheată și să beneficieze de îngrijirea de care are nevoie.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Alex Brinzaru