Panică în cartier

Momente de panică într-un cartier din Constanța.  Un bătrân a amenințat că se sinucide și i-a terorizat ore întregi pe vecini. Atunci când jandarmii au intervenit  în forță, bătrânul s-a rănit cu un cuțit.

Un bătrân de 83 de ani din Constanţa a pus pe jar luni noapte un cartier întreg, după ce a ameninţat că vrea să-şi ia viaţa. A distrus toate lucrurile din casă, inclusiv caloriferele, aşa că i-a inundat și pe vecini. Apoi a ieşit pe fereastră şi a început să ameninţe că se sinucide. Martorii care au văzut toate acestea au sunat la 112 pentru a cere ajutorul. Pompierii și polițiștii sosiți la fața locului l-au găsit pe bărbat la o fereastră de la etajul doi unde ameninţa că-şi ia zilele. După 3 ore de negocieri, aceștia au reuşit să intre în locuinţa bărbatului.

Bărbatul avea răni în jurul gâtului, aşa că a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital.

Rudele bărbatului susţin că acesta suferea de depresie, simptome apărute după ce soţia lui a murit în urmă cu 3 ani.

Redactor: Cristina Niță