Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal este tot mai scindată de ambiţiile personale ale membrilor (VIDEO)

Deşi, la nivel naţional, conducerea Partidului Democrat Liberal a fost restructurată după alegerile din 10 iunie, la cârma organizaţiei judeţene Constanţa a rămas Gigi Chiru, cel considerat responsabil de rezultatele slabe de la scrutin. Maria Stavrositu, fostul preşedinte al filialei municipale şi care i-a cerut demisia, a fost dată la o parte. La fel s-a întâmplat şi cu Mihai Petre, un cunoscut rival al liderului local. Iar acţiunile lui Chiru sunt, în continuare, susţinute de majoritatea membrilor PDL. Prima care şi-a arătat „sprijinul” faţă de menţinerea lui Chiru în funcţie este organizaţia de femei. Şi pensionarii sunt alături de Chiru.

Mihai Petre şi Dorin Olteanu au fost excluşi din partid în cadrul şedinşei de Birou Politic Judeţean de luni. Tot atunci, a fost votată demiterea Mariei Stavrositu din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PDL.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Matei Ghioc