Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal este în moarte clinică (VIDEO)

Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal este în moarte clinică! Afirmaţia îi aparţine chiar unui membru PDL, care spune că singurul vinovat de această situaţie este Gigi Chiru, fost candidat la primăria municipiului. Mai mulţi democrat-liberali constănţeni acuză conducerea de performanţele slabe de la alegerile din iunie şi strigă acum într-o voce comună: capul lui Chiru îl vrem!

Organizaţia municipală a Partidului Democrat pare că s-a rupt complet de conducerea judeţeană. Scandalul dintre cele două grupări a început încă dinaintea alegerilor, când propunerile de la municipiu au fost trecute cu vederea de Gigi Chiru. La începutul acestei săptămâni, biroul permanent judeţean a decis dizolvarea aceleiaşi organizaţii şi demiterea preşedintelui, Maria Stavrositu. În replică, cei de la municipiu spun că aceasta nu este altceva decât încercarea lui Chiru de a înlătura vocile prea zgomotoase şi incomode din PDL, care i-ar putea crea probleme. Mai mult, deciziile luate în cadrul BPJ nu sunt statutare.

Această părere este împărtăşită de mai mulţi membri ai PDL, care spun că singurul vinovat pentru lipsa de credibilitate prin care trece acum partidul este Gigi Chiru.

În acest sfârşit de săptămână va avea loc consiliul de coordonare local, forul competent pentru stabilirea viitorului organizaţiei municipale a PDL Constanţa.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Matei Ghioc