Oraşul Cernavodă se pregăteşte de sărbătoare (VIDEO)

Între 15 şi 18 august, se vor desfăşura festivităţile prilejuite de Zilele oraşului. Cu această ocazie, va fi marcată şi împlinirea a 10 ani de la inaugurarea podului Sfânta Maria.

Finalizat în 2002, podul Sfânta Maria a fost un proiect menit să asigure legătura între cele două maluri ale canalului Dunare-Marea Neagră. Până la construirea acestuia, Cernavoda era un oraș izolat în raport cu punctul feroviar aflat pe malul drept, localnicii fiind nevoiți să traverseze canalul cu bacul.

Lucrările au început în august 1995, pe două șantiere: unul pentru infrastructură și unul pentru tabiere. Podul are o lungime de 550 de metri și este construit cu grinda continuă, care se încadrează în normele europene. Inălțimea construcției este de 30 de metri față de nivelul apei, permițând trecerea vaselor de diferite tipuri, inclusiv cele cu catarge înalte. Grundurile folosite au fost importate din Marea Britanie, existând necesitatea unei protecții puternice, orice punct de rugină putând duce la fisuri irecuperabile. In 2002, construcția a fost inaugurată în prezența autorităților și oficialilor locali și în aplauzele cetățenilor.  Pentru că festivitatea a avut loc în apropierea sărbătorii de Sfânta Maria, s-a hotărât ca podul să poarte același nume.

In prezent, podul Sf. Maria joacă un rol extrem de important în rețeaua de transport a orașului, asigurând accesul auto și pietonal atât la gara Cernavoda cât și la autostrada Bucuresti-Constanta și suport însemnat în activitățile comerciale.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Victor Nita