Orășelul copiilor din Constanța și-a deschis, în sfârșit, porțile

Asteptat cu nerabdare de constanteni dar mai ales de copiii care i-au dus dorul, oraselul copiilor de la malul marii si-a deschis portile aseara. Mai multe personaje de film ori desen animat  au urcat pe scena special amenajata, iar cei prezenți au avut parte de multe luminite si un spectaculos foc de artificii.

Putin inainte de ora 18, la intrarea in oraselul copiilor oamenii facusera deja coada iar cand au fost lasati sa intre, au fost la un pas sa se calce in picioare. Voiau sa prinda un loc in fata ca sa vada intreg spectacolul. Mai intai s-a aprins bradul din centrul oraselului iar mai apoi pe scena special amenajata in forma unui castel de poveste, au urcat rand pe rand toate persoanjele indragite de copii din desenele animate ori din filmele de aventura.

Si parintii care i-au insotit s-au aratat la fel de incantati ca si cei mici. Mai ales ca anul trecut nu prea au avut motive de bucurie, oraselul copiilor fiind atunci un adevarat fiasco.

Deschiderea oraselului copiilor s-a incheiat cu un foc de artificii, iar organizatorii promit nenumarate suprize pe taramul magic al Craciunului. Copiii vor putea vizita atelierele de dulciuri si jucarii create special pentru ei iar pentru parinti si bunici, Târgul de Crăciun deschis in aproapiere le va pune la dispoziţie cele mai variate produse cu specific de sărbători, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Redactor: Daniel Albu