Oportunități de finanțare europeană

Asociația Orașelor din România a demarat o campanie de informare pentru ca noul program regional 2014-2020 să fie mult mai productiv decât cel din 2007-2013. La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice care au stat de vorbă cu reprezentanți ai primăriilor din județele Constanța și Tulcea. Noul program este considerat o provocare din prisma numărului dublu de axe prioritare, dar și datorită bugetului îmbogățit considerabil.

În cadrul programul operațional 2007-2013, multe orașe nu au reușit să finalizeze proiectele începute și sunt nevoite să plătească din fonduri proprii finanțarea acestora, iar paguba totală, la nivelul întregii țări, este de aproximativ, 10 miliarde de euro. Din acest motiv, Asociația Orașelor din România a lansat o campanie de informare pentru ca astfel de situații să fie evitate.

Cu această ocazie, primarii și reprezentanții primăriilor din județ i-au putut întreba direct pe reprezentanții autorității de management al programului operațional- regional, dar și pe cei din agricultură despre cum își pot finanța proiectele. Întâlnirile de genul acesta au ca scop principal informarea corectă asupra încadrării proiectelor în Programul operațional 2014-2020.

Evenimentul și-a atins obiectivele. Toți cei prezenți au acumulat informații concrete despre cum pot atrage fonduri europene, în ce axe prioritare se încadrează proiectele pe care vor să le dezvolte, dar și cum să acționeze astfel încât să nu mai fie nevoiți să plătească din surse proprii proiectele care nu au putut fi finalizate.

Actualul program operațional- regional 2014-2020 se deosebește de cel anterior prin bugetul mult mai mare, dar și prin numărul de axe prioritate, dublu față de programul 2007-2013. Un al element de noutate este măsurarea performanței fiecărui program, iar vizita în teren se va face la începutul demarării proiectului.

Președintele Asociației Orașelor din România consideră că există riscuri ca nu toate autoritățile locale să reușească să atragă fonduri europene.

Prin astfel de întâlniri ce vor avea loc în toate regiunile țării, Asociația Orașelor din România își propune să limiteze pe câ posibil această pagubă care conduce la o lipsă de dezvoltare a infrastructurii din România.

Reporter: Cerasela Videanu ; Imagine: Adrian Florea