Operatiunile de import-export se desfasoara cu dificultate in acest stadiu al economiilor globale

Coreea de Nord este statul cel mai izolat din lume, practic nu are relaţii diplomatice şi comerciale decât cu foarte puţine state, principalul său aliat şi partener fiind China. Cu acest stat România nu mai are relaţii comerciale de doi ani. Ultimele schimburi datează din 2011 când am înregistrat un deficit comercial cu ultima ţară din lume condusă de o dinastie comunistă autoritară. Astfel, potrivit datelor de la Statistică, importurile României din Coreea de Nord s-au cifrat, în 2011, la 350 de milioane de euro , din care 342 de milioane de euro reprezintă doar lumânări. Alte produse de import sunt robinetele, folii şi plăci de clorură de vinil. Un singur produs a fost vândut de România în Coreea de Nord: biscuiţi. 3.280 de tone în valoare de 7,8 milioane de euro au luat, în 2011, drumul ţării asiatice. Cu celelalte două cele mai cunoscute ţări comuniste însă, schimburile sunt constante şi de valoare relativ mare. Astfel, cu China avem schimburi comerciale de aproape 2,5 miliarde de euro anual, dintre care importurile sunt de  circa două miliarde. Importăm mai ales produse finite precum antene de emisie- recepţie, componente pentru camere video şi telefoane şi exportăm mai ales  produse finite precum lemn de fag, fier vechi şi minereu de cupru. Cuba, singura ţară comunistă din America de Sud, avem schimburi comerciale de 500.000 de euro, la jumătatea primului semestru din acest an, importurile fiind de două ori mai mari decat exporturile. Cumpărăm trabucuri, suc de grefruit şi tutunuri brute şi vindem lemn de fag şi capsule din plumb. Cele mai importante schimburi comerciale ale României se înregistrează cu UE, principalii parteneri fiind Germani, Italia şi Franţa.La jumătatea anului, exporturile României totalizau 23 de miliarde de euro, iar importurile 26 de miliarde de euro.