Operațiunea din Thailanda a luat sfârșit

Au fost făcute publice primele imagini cu cei 12 copii și antrenorul lor, după operațiunea de salvare. Tinerii au fost captivi mai bine de două săptămâni într-o peșteră din Thailanda.

Cei 12 minorii se află acum într-un spital din Thailanda izolaţi în salon steril. Din cauza riscului de infecții, părinţii i-au putut vedea doar prin intermediul unei incăperi alăturate, prevăzute cu geam. Pe timpul captivității, băieții au pierdut în medie câte 2 kg din greutatea corporală, însă acum sunt într-o stare fizică bună. Ei vor rămâne în spital timp de o săptămână, urmată de încă una de recuperare la domiciliu.

Băieții și antrenorul lor au fost captivi în subteran timp de 17 zile. Au intrat în peșteră ca parte a aniversării unuia dintre băieți. Gustările pe care le aveau pentru această ocazie și  apa care se scurgea prin pereții peșterii  au fost cele care i-au ținut în viață. După ce au fost găsiți, li s-a administrat mâncare ușor de digerat, cu vitamine care să ofere energie, sub supravegherea unui medic. Suportul moral a fost susținut de antrenorul care i-a învățat să mediteze și de mesajele de încurajare primite de la părinți. Operaţiunea de salvare a fost constituită la nivel internaţional.  Din echipă au făcut parte experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar. Autoritățile au declarat că speranța ca cei 12 băieți și antrenorul lor să fie găsiți era minimă, însă nu s-a renunțat la căutări. În urma cooperării internaționale, a tuturor experților implicați, operațiunea s-a încheiat cu succes.

Redactor: Denisa Albu