Olimpiada de religie, faza locală

Chiar dacă în ultimul timp, în România, s-a pus în discuție importanța orei de Religie în școli, elevii continuă să participe în număr mare la competițiile care au în vedere această disciplină. La faza locală a Olimpiadei de Religie, copiii din cicllul gimnazial și liceal și-au testat cunoștințele.

Evenimentul s-a desfășurat la Școala Gimnazială Lucian Grigorescu din Medgidia. Copiii s-au înscris în număr mare și au dovedit că informațiile prezentate de către profesori la orele de religie sunt utile și ușor de reținut.

Potrivit organizatorilor subiectele au fost de nivel mediu, iar elevii nu au întâmpinat probleme deosebite. Dascălii sunt de părere că olimpiada de religie contribuie în mod pozitiv și la educația tinerilor.

Elevii care obțin cele mai bune rezultate se vor califica la următoarele etape ale competiției. Faza națională a Olimpiadei de Religie va avea loc la Pitești. Excepție fac elevii care studiază teologia. Aceștia vor suține proba finală a concursului la Târgoviște.

Redactor: Paul Alexe