Oferte pentru toate buzunarele pe litoral

Hotelierii de la malul marii s-au pregatit sa ii intampine pe turiști cum se cuvine. Oferte sunt pentru mai toate buzunarele, iar prețurile scad, în general, de la nord la sud. Astfel că în Mamaia sejurul este ceva mai scump, iar în sudul litoralului, mai accesibil.

Un calcul simplu arata ca o familie cu un copil cheltuie, în medie, intre 100 si 300 de lei pentru o zi de plaja. În această sumă sunt incluse mâncarea, băutura, șezlongul și eventual o activitate pentru cel mic. Turiștii mai norocoși au alocat pentru vacanță chiar și 3000 de lei.

Pentru a economisi banii de mâncare, mulți turiști aleg autoservirea. Aici, un meniu costă aproximativ 15 lei.

Nici sudul litoralului nu duce lipsă de turiști. În Vama Veche rezervarile sunt facute din timp, mai ales ca si preturile sunt mai accesibile. O noapte de cazare la o pensiune costă în medie 80 de lei. Există desigur și varianta cortului, pentru care turiștii nu plătesc nimic.

Aproape 40.000 de turisti sunt asteptati in acest week-end la mare.

Redactor: Paul Alexe