Oferta CFR pentru 1 Mai

În contextul unui trafic crescut prilejuit de minivacanța de 1 Mai, CFR Călători anunță modificări în graficul ofertei de călătorie. În perioada 27 aprilie – 2 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei.

În contextul unui trafic crescut prilejuit de minivacanța de 1 Mai, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ – în funcție de disponibilități – capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, conform evoluției și dinamicii traficului de pasageri. În perioada 27 aprilie – 2 mai vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații, în special cele spre litoral şi Valea Prahovei.

În plus, faţă de trenurile existente în graficele de circulaţie, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Timişoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Iaşi și Suceava spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia .

De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din stații în funcție de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri.

Studenții pot călători gratuit conform legii, iar toți pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte.

Pentru călătoria dus-întors se acordă reducere de 10%, de exemplu, prețul pentru ruta București – Constanța și retur fiind de 108,10 lei.

Redactor: Sondra Sandu