Oamenii legii își cer drepturile

Cele mai importante sectoare din activitatea bugetară sunt cele care contează cel mai puțin la noi în țară. Munca la foc continuu pe salarii de nimic îi face pe oamenii legii să iasă din nou în stradă pentru a-și cere drepturile. După o carieră în care și-au riscat viața la fiecare misiune, polițiștii nu pot avea parte nici măcar de o pensie decentă.

Legea pensiilor militarilor urmează să fie modificată, iar cei care lucrează în slujba cetățenilor sunt nemulţumiţi că, după o viaţă în sistem, nu pot avea nici măcar o pensie decentă. Sindicaliştii spun că s-a aprobat ca pensia să fie 80% din venitul brut realizat, iar în prezent se încearcă diminuarea la 60%.

După ce zilele trecute repezentanții Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractant au fost ținuți la ușa ministerului, cât timp a fost discutată modificarea pensiilor militare, liderii SNPPC îndeamnă toți polițiștii să iasă în stradă și să-și ceară drepturile.

Salariile oamenilor din Poliție nu au mai fost majorate din 2006, iar sindicaliștii spun că marirea acestora cu 10 procente ar duce la scăderea corupției din sistem.

Potrivit sindicaliştilor, la protestul din capitală vor fi prezenși peste 50 de polițiști constănțeni.