Oamenii de afaceri constănțeni au fost invitați noaptea trecută la Bal

Balul Oamenilor de Afaceri organizat la malul mării, a reunit într-un local din Mamaia sute de reprezentanți ai mediului de afaceri. Cu toții au luat parte la un moment istoric, cu o dublă semnificație. 25 de ani de la înființarea Camerei de Comerț Constanța, dar și 135 de ani de la înființarea primei Camere din România.

Balul de la malul mării a creat și nostalgie printre membrii Camerei de Comerț Industrie Navigație și Agricultură. Implicați în muncă, astfel încât lucrurile să se dezvolte vizibil, au realizat cu mari emoții cât de repede a trecut timpul.

Evenimentul a fost unul dedicat în primul rând recunoștinței. S-au acordat premii și diplome de merit membrilor din Colegiul de conducere a CCINA din 1990 , membrilor fondatori, dar și actualilor membri ai Colegiului de conducere . Cei mai vechi reprezentanți ai CCINA au primit premii de fidelitate.

Pentru a fi prezentat oamenilor de afaceri parcursul detaliat al dezvoltării prin care a trecut CCINA, a fost lansată și o nouă monografie a instituției. La bal au luat parte oameni de afaceri constănțeni, precum și reprezentanți ai autorițăților județene și locale. Nelipsit de la eveniment a fost și primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, care sprijină necondiționat investițiile în proiecte durabile.

Reporter: Ana-Maria Stancu ; Imagine:Adi Florea