Oamenii cu inimă l-au ajutat pe Andrei

Stadionul Mihai Naca din Constanța a fost gazdă pentru un meci de rugby caritabil. Mai mulți jucători, alături de personalități, și alte aproximativ 300 de persoane din tribună au venit să îl susțină pe Liviu Andrei, un băiat de numai 14 ani diagnosticat cu leucemie. Toți banii strânși au fost donați pentru ca Andrei, alături de mama lui, să treacă mai ușor această iarnă.

Gest emoționant făcut de rugbyștii de la malul mării pentru un băiat de numai 14 ani care a fost diagonisticat cu leucemie. Sub sloganul ”Jucăm pentru Andrei !” Rechinii Constanța, C.S. Năvodari și Tomitanii Constanța au susținut un triunghiular ce a avut ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea băiatului.

Andrei locuiește alături de mama lui într-o locuință închiriată, iar toate cheltuielile sunt suportate dintr-un singur salariu. Mama băiatului și-a găsit cu greu cuvintele de mulțumire pentru cei care s-au oferit să le întindă o mână de ajutor.

Alături de Andrei au fost și oameni importanți din orașul Constanța.

În tribune, prieteni, colegi sau oameni simpli care au aflat din presă de acest caz au vrut să fie aproape și să contribuie fiecare cu cât a putut.

În aplauzele spectatorilor, Liviu Andrei a dat lovitura de începere a meciului, după care a înscris și primul eseu al partidei.

Cei care nu au putut fi alături de Andrei la meciul de rugby, o pot face donând sume de bani în contul

RO81 RZBR 0000 0600 1509 4269
Beneficiar Ţigănilă Ionela
Raiffeisen Bank – Agentia Marea Neagra

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea