O tonă de carne alterată a fost confiscată de la o carmangerie ce funcționa ilegal

În urma unei sesizări, inspectorii DSV au efectuat un control la o carmangerie situată în zona Gării Constanța. Cu acest prilej au constatat că agentului economic respctiv i se ridicase autorizația de funcționare încă din 27 februarie. În prima fază patronul a refuzat solictarea inspectorilor de a  permite un control amănunțit. A doua zi, inspectorii au revenit la locație însoțiți de jandarmi și au descoperit în camera frigorifică nu mai puțin de o tonă de carne al cărei aspect i-a îndreptățit să creadă că are termenul de valabilitate depășit.

Cel mai probabil carnea este alterată spun inspectorii. Dacă suspiciunea se va confirma, întreaga cantitate va fi distrusă.

De asemenea, cu prilejul percheziţiei, într-o poşetă au fost descoperite mai multe ştampile pentru carne de care se foloseau pentru a falsifica termenul de valabilitate. De joi, carmangeria este închisă și păzită de jandarmi până la aflarea rezultateloe. Dacă suspiciunile inspectorilor vor fi confirmate, întreaga cantitate de carne va fi distrusă.

Reporter: Camer Negip ; Imagine: Alex Brinzaru