O tânără de 20 de ani a ajuns la spital

Accidentul s-a produs în joi după amiază, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic. Se pare că şoferul  circula cu viteză, de aceea, în momentul în care a încercat să frâneze, maşina a derapat, s-a învârtit şi a ajuns pe contrasens. În timpul cascadoriei, o tânără de 20 de ani a fost acroşată pe marcajul pietonal.

Câţiva martori ai incidentului spun că fata era studentă la Facultatea de Medicină şi că tocmai ce terminase cursurile şi se îndrepta spre casă.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj al servciului de ambulanţă. Medicii spun că aceasta nu se află în stare gravă. Poliţiştii au deschis imediat o anchetă.

Şoferului i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi i s-a reţinut permisul de conducere până la finalizarea anchetei.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Brinzaru