(UPDATE) O simplă lucrare de rutină s-a transformat intr-o cursă pentru viață în cazul a trei muncitori din Constanța

Bărbaţii verificau o conductă spartă, dar din cauza monoxidul de carbon acumulat în interiorul canalului, au leșinat. O echipă de la descarcerare i-a scos la suprafaţă.

Pentru cei trei muncitori era o simplă zi de muncă. Trimiși să verifice o avarie, aceștia au intrat într-un camin de vizitare pentru apometre care se inundase. Din cauză că gura de canalizare era strâmtă, înăuntru a coborât doar unul dintre ei ca să vadă despre ce este vorba. Însă, a leșinat din cauza monoxidului de carbon acumulat în interior. Cei doi colegi ai săi au încercat să-l scoată afară, dar ajuns si ei in aceeasi situaţie

Norocul celor trei a fost că un trecător și-a dat seama că ceva este în neregulă a sunat la 112. În scurt timp la fața locului a ajuns un echipaj de la descarcerare. Intervenția s-a dovedit extrem de grea pentru că, din cauza lipsei de oxigen, nimeni nu puteau intra in canalizare.

După mai multe eforturi, pompierii au reușit să-i scoată pe cei trei la suprafață. Barbații au fost transportați la spitalul de urgenta constanta și se află acum in afara oricarui pericol.

Dacă nu ar fi fost salvați rapid, lipsa de oxigen le-ar fi putut afecta iremediabil creierul. Doar câteva minute au lipsit pentru ca bărbații să iși piardă viața.

Redactor: Raluca Damian