O ruină plină de gunoaie a ajuns baia turcească din Medgidia

Construită în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate, la ordinele sultanului Abdul Medgid, clădirea ar putea fi un punct de atracţie turistică, dacă timpul şi dezinteresul autorităţilor nu şi-ar fi pus amprenta asupra  ei.

Ca să ajungi la vechea baie turcească din Medgidia trebuie să escaladezi un gard înalt. Te întâmpină aici o imagine dezolantă:  buruieni şi gunoaie, care acoperă zidurile dărâmate. Dar, chiar şi în stadiul acesta, de ruină, clădirea rămâne impresionantă. Are o arhitectură tipic otomană cu ziduri groase, de peste 50 de centimentri, şi ferestre circulare în tavan. Iar sistemul de încălzire realizat prin intermediul unor canale săpate în podea, este o dovadă în plus a ingeniozităţii constructorilor.

A existat o tentativă de reabilitare a clădirii, în anii 90, printr-un protocol semnat cu Turcia. Însă acesta a fost abandonat rapid… iar acum baia a ajuns o groapă de gunoi, cu un miros pestilenţial.

Cert este că, dacă nu se vor lua rapid măsuri, ceea ce putea fi un punct de atracţie turistică va cădea definitiv în uitare.

Reporter: Catalina Smereca ; Imagine: Valentin Cerbanescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.