O nouă minivacanță se anunță pentru această vară

Români pot avea un nou motiv de bucurie în acest sezon estival. Dacă fostul guvern a oferit românilor posibilitatea de a se distra și relaxa în 2 minivacanțe, cea de 1 Mai și cea de Rusalii, iată că noul guvern se gândește la un nou weekend prelungit, în luna august. Momentan nu s-a stabilit nimic concret, ci este doar la statiul de discuție.

Ca în fiecare an, românii au beneficiat de o zi liberă, din partea statului, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului. Anul acesta, data de 15 august cade într-o zi de marți, iar Guvernul Tudose se gândește ca weekendul dinaintea sărbătorii să se prelungească, astfel ca ziua de luni să fie, la rândul ei, zi liberă. Aşa că românii ar putea avea parte de o nouă minivacanţă.

Potrivit prevederilor Codului muncii, Adormirea Maicii Domnului, de pe 15 august, este următoarea zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii beneficiază de o zi liberă de la serviciu. Persoanele angajate în mediul privat beneficiază și ele, de aceleași drepturi ca și bugetarii. Doar că, în cazul în care programul nu permite acordarea de libere în aceste zile nelucrătoare, angajatorul este obligat să le compenseze cu alte zile libere și dublarea pontajului în zilele respective.

Redactor: Daniel Albu