O nouă criză economică

Fondul Monetar Internațional a avertizat Europa cu privire la perspectiva declanșării unei noi crize economice. Organizația îndeamnă ”Bătrânul continent” să pregătescă planuri de urgență pentru a contracara recesiunea pe măsură ce riscurile afectează viitorul  regiunii iar politicile monetare și-au epuizat arsenalul.

„Având în vedere riscurile ridicate, planuri de urgență ar trebui să fie gata de pus în aplicare în cazul în care aceste riscuri se vor materializa, nu numai în contextul în care domeniul de acţiune efectivă a politicii monetare s-a diminuat.”, a declarat FMI în Perspectiva Economică Regională pentru Europa.

Raportul avertizează asupra necesității unui răspuns fiscal sincronizat din partea guvernelor europene având în vedere pericolele generate de protecționismul comercial, de Brexitul haotic și de către geopolitică.

În situația în care  Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în luna ianuarie 2020 fără un acord, producția economică a țării s-ar reduce cu 3,5% în doi ani iar economia Blocului Comunitar va scădea cu 0,5%.

„Slăbiciunea din comerț și din sectorul manufacturier s-ar putea răspândi și în alte sectoare – în special în servicii – mai rapid și într-o măsură mai mare decât era prevăzut”, mai arată raportul FMI.

Documentul avertizează și cu privire la creșterea prețurilor activelor în mai multe țări – inclusiv în imobiliare – determinând o mai mare vulnerabilitate a băncilor la şocuri precum scăderile abrupte ale apetitului faţă de risc și înăsprirea condițiilor financiare.

Pesimist în privința economiei europene, FMI menține prognozele pentru România. Acestea estimează o creștere economică de 4% în acest an și o inflație de 4,2%. Prognozele sunt același din ediția din octombrie a World Economic Outlook și cele făcute publice la finele lunii august, după vizita de evaluare a unei misiuni a instituției la București.

Redactor: Mihaela Țânțaru