O încrengătură amoroasă într-o familie din Cernavodă a avut urmări dramatice

O încrengătură amoroasă într-o familie din Cernavodă a avut urmări dramatice pentru o minoră de 14 ani, care a fost violată de tatăl ei vitreg. Fata a mărturisit bunicului ei că iubitul mamei sale a început să o abuzeze din luna septembrie, folosind forţa fizică şi ameninţări. Acesta a anunţat imediat poliţia, care a demarat o anchetă în acest caz. Oamenii legii au aflat, cu această ocazie, o poveste cel puţin bizară: bărbatul acuzat locuia cu soția şi cei 4 copii …. dar şi cu concubina sa, mamă a alţi doi minori, printre care și victima. Întrebată ce s-a întâmplat cu fiica sa, mama copilei nu a dorit să comenteze cele întâmplate.

Minora a fost deja examinată din punct de vedere medico-legal iar bărbatul a fost imediat reținut și trimis în arestul poliției județene.

Dacă va fi găsit vinovat bărbatul riscă ani buni de închisoare.

Reporter: Paula Savescu / Roxana Oprea ; Imagine: Gabriel Niculae