O furtună puternică ar putea provoca o adevărată tragedie în porturile maritime

Cel puţin asta reiese dintr-un raport preliminar efectuat de proiectantul portului Constanţa. Printre cauze se numără breşele din diguri şi fisurile din danele de coronament provocate de fenomenele meteo extreme din lunile ianuarie şi februarie. Digurile ar putea fi afectate în aceeaşi măsură şi sub nivelul apei şi ar putea culmina cu spargerea acestora, lucru care ar afecta serios securitatea şi siguranţa navigaţiei.

Fenomenele meteorologice din lunile ianuarie şi februarie au avut caracteristici istorice. Au fost înregistrate valuri la ţărm de 9 metri, în larg de 14 metri, iar forţa vântului a ajuns şi la 11 la ţărm.

Portivit unui raport făcut de proiectantul portului, este posibil ca digurile să fie afectate în aceeaşi măsură şi sub nivelul apei.

Este o situaţie neîntâlnită până în acest moment şi portivit specialiştilor, o breşă într-un dig de larg înseamnă că un val poate fi ridicat până la 20-30 de metri, lucru care ar afecta existenţa întregii zone.

Redactor: Mirela Iancu